All Tweets
Anterior:
Următorul:
ontwikkelingsstadia van een embryo

4.29 Cum se face un avort?

Viaţa umană

Un avort este o intervenție medicală care implică încetarea deliberată a noii vieți care crește în sânul mamei. Până la vârsta de șapte săptămâni de la concepție, o femeie poate alege să ia o pilulă abortivă pentru a provoca un avort spontan.

Până la cea de-a douăsprezecea săptămână de sarcină, fătul poate fi aspirat din sânul mamei (chiuretaj cu aspirație) folosind un dispozitiv puternic de aspirație. După săptămâna a douăsprezecea, copilul poate fi extras din sânul mamei în bucăți printr-o operație (evacuare).

->Citește mai multe în carte [>Order other Languages]

 

 

Avortul este o procedură drastică şi violentă, realizată prin medicamente sau diverse intervenţii chirurgicale.

The Wisdom of the Church

Ce interzice porunca a cincea?

Porunca a cincea interzice cele ce se împotrivesc în mod grav legii morale:

  • omuciderea directă şi voluntară şi cooperarea la ea;
  • avortul direct, voit ca scop şi ca mijloc, precum şi cooperarea la avort, sub pedeapsa excomunicării, pentru că fiinţa umană, încă de la zămislire, trebuie respectată şi ocrotită în mod absolut în integritatea sa;
  • eutanasia directă, care constă în a pune capăt vieţii persoanelor cu handicap, bolnave sau aproape de moarte, printr-o faptă sau prin omiterea unei acţiuni datorate;
  • sinuciderea şi cooperarea voluntară la ea, deoarece este o ofensă gravă adusă iubirii juste faţă de Dumnezeu, faţă de sine şi faţă de aproapele: cât priveşte responsabilitatea, ea poate fi agravată din cauza scandalului sau atenuată de tulburări psihice deosebite sau de temeri grave. [CCBC 470]

De ce nu este acceptabil avortul în nicio fază a dezvoltării unui embrion?

Viaţa umană, care este dăruită de Dumnezeu, este proprietate a lui Dumnezeu; este sacră încă din prima clipă şi nu poate să fie supusă niciunei intervenţii umane. „Mai înainte de a te forma în sânul mamei tale, eu te-am cunoscut; mai înainte de a te naşte, eu te-am consacrat” (Ier 1,5).

Numai Dumnezeu este Stăpân al vieţii şi al morţii; nici viaţa „mea” nu-mi aparţine; fiecare copil are dreptul la viaţă încă de la zămislire; încă de la început, fiinţa umană încă nenăscută este o persoană pe care nimeni nu o poate priva de drepturile sale, nici medicul şi nici mama sau tatăl. Claritatea Bisericii Catolice în această materie nu este lipsă de milostivire; Biserica doreşte mai degrabă să atragă atenţia cu privire la dauna ireparabilă care este făcută copilului care este ucis nevinovat, părinţilor săi şi întregii societăţi. A ocroti viaţa nevinovată face parte din îndatoririle principale ale statului; dacă un stat se sustrage de la această îndatorire, ameninţă însăşi fundamentele statului de drept. [Youcat 383]

This is what the Popes say

În deciderea morții copilului încă nenăscut, sunt adesea implicate, alături de mamă, și alte persoane. În primul rând poate fi vinovat tatăl copilului… astfel familia este lovită de moarte și profanată în natura ei de comunitate de iubire și în vocația ei de a fi «sanctuar al vieții». Nu trebuie trecute sub tăcere nici îndemnurile care vin uneori de la contextul familial mai larg și de la prieteni… Răspunzători sunt și medicii și personalul sanitar… Avortul depășește responsabilitatea indivizilor și daunele care li se aduc, căpătând o dimensiune puternic socială. [Sf. Papă Ioan Paul al II-lea, Evangelium Vitae, 59]