All Tweets
Anterior:
Următorul:
operatie

4.28 Este avortul greşit?

Viaţa umană

Este foarte trist când o mamă se simte obligată să ia în considerare un avort. Avortul este încetarea deliberată a unei sarcini. Acest lucru nu poate fi corect, deoarece se referă la sfârșitul deliberat al vieții umane. Fiecare avort implică moartea unui copil.

Deși este încă minuscul, un embrion este o ființă umană cu demnitate și drepturi. Ca orice bărbat sau femeie, această mică persoană are dreptul la viața sa. Această viață începe în momentul în care un ovul este fertilizat de un spermatozoid. Din acel moment, embrionul este o persoană unică [>4.19] care are dreptul să primească îngrijire și protecție de la părinții săi și un mediu sigur în care să crească.

->Citește mai multe în carte [>Order other Languages]

 

Avortul este uciderea deliberată a unei fiinţe în sânul matern. Acesta este un rău teribil şi trebuie să fie condamnat în toate situaţiile.

The Wisdom of the Church

Ce interzice porunca a cincea?

Porunca a cincea interzice cele ce se împotrivesc în mod grav legii morale:

  • omuciderea directă şi voluntară şi cooperarea la ea;
  • avortul direct, voit ca scop şi ca mijloc, precum şi cooperarea la avort, sub pedeapsa excomunicării, pentru că fiinţa umană, încă de la zămislire, trebuie respectată şi ocrotită în mod absolut în integritatea sa;
  • eutanasia directă, care constă în a pune capăt vieţii persoanelor cu handicap, bolnave sau aproape de moarte, printr-o faptă sau prin omiterea unei acţiuni datorate;
  • sinuciderea şi cooperarea voluntară la ea, deoarece este o ofensă gravă adusă iubirii juste faţă de Dumnezeu, faţă de sine şi faţă de aproapele: cât priveşte responsabilitatea, ea poate fi agravată din cauza scandalului sau atenuată de tulburări psihice deosebite sau de temeri grave. [CCBC 470]

 

De ce nu este acceptabil avortul în nicio fază a dezvoltării unui embrion?

Viaţa umană, care este dăruită de Dumnezeu, este proprietate a lui Dumnezeu; este sacră încă din prima clipă şi nu poate să fie supusă niciunei intervenţii umane. „Mai înainte de a te forma în sânul mamei tale, eu te-am cunoscut; mai înainte de a te naşte, eu te-am consacrat” (Ier 1,5).

Numai Dumnezeu este Stăpân al vieţii şi al morţii; nici viaţa „mea” nu-mi aparţine; fiecare copil are dreptul la viaţă încă de la zămislire; încă de la început, fiinţa umană încă nenăscută este o persoană pe care nimeni nu o poate priva de drepturile sale, nici medicul şi nici mama sau tatăl. Claritatea Bisericii Catolice în această materie nu este lipsă de milostivire; Biserica doreşte mai degrabă să atragă atenţia cu privire la dauna ireparabilă care este făcută copilului care este ucis nevinovat, părinţilor săi şi întregii societăţi. A ocroti viaţa nevinovată face parte din îndatoririle principale ale statului; dacă un stat se sustrage de la această îndatorire, ameninţă însăşi fundamentele statului de drept. [Youcat 383]

This is what the Popes say

Textele Sfintei Scripturi, care nu vorbesc niciodată despre avortul voluntar și deci nu conțin condamnări directe și specifice în această privință, manifestă o asemenea considerație pentru ființa umană aflată în sânul mamei, încât pretind ca o consecință logică extinderea și asupra acesteia a poruncii lui Dumnezeu: «să nu ucizi»… De-a lungul istoriei de acum bimilenare, această doctrină a fost învățată în mod statornic de Părinții Bisericii, de Păstorii și Învățătorii ei. Nici discuțiile cu caracter științific și filosofic cu privire la momentul precis al infuzării sufletului spiritual n-au implicat niciodată nici o ezitare referitor la condamnarea morală a avortului.  [Sf. Papă Ioan Paul al II-lea, Evangelium Vitae, 61]