All Tweets
Anterior:
Următorul:
adam en eva

1.2 Dar, serios acum, toată treaba cu Adam şi Eva chiar s-a întâmplat?

Creaţie sau coincidenţă?

Istoria creației a lui Adam și a Evei nu reprezintă o descriere literală. Totuși, aceasta ne dezvăluie lucruri importante despre relația pe care oamenii o au atât cu Dumnezeu cât și unul față de celălalt .Creația lui Dumnezeu este foarte bine gândită: am fost creați după un plan. Putem spune că Dumnezeu și-a lăsat amprenta în noi, iar din acest motiv, suntem asemenea lui (Gen 1,26)Gen 1,26: Şi a zis Dumnezeu: „Să-l facem pe om după chipul şi asemănarea noastră şi să stăpânească peste peştii mării şi peste păsările cerului, peste animale, peste tot pământul şi peste toate reptilele care se târăsc pe pământ!”.

Așadar avem un loc unic în creație, care se asociază însă și cu datoria de a avea grijă de restul creației. Dumnezeu ne-a creat pentru că ne iubește. Pentru că suntem după chipul și asemănarea sa, fiecare dintre noi are o dorință lăuntrică pentru Dumnezeu, în miezul ființei sale. Acest lucru ne face capabili să îl iubim pe Dumnezeu, precum și pe semenii noștri.

> Citește mai multe în carte

Povestea lui Adam și Eva nu este o explicație științifică a originilor omenirii, ci ne vorbește despre condiția noastră umană.

The Wisdom of the Church

Are omul un loc special în Creație?

Da. Omul este apogeul creației, deoarece Dumnezeu l-a creat după propria imagine (Gen 1,27). Crearea oamenilor este descrisă în mod clar ca diferită de cea a celorlalte fiinţe vii. Omul este o persoană, ceea ce înseamnă că el, cu voinţa şi inteligenţa sa, poate să se dedice în favoarea sau împotriva iubirii. [Youcat 56]

Ce stabilește cea de-a șaptea poruncă?

Porunca a şaptea stabileşte respectarea bunurilor altuia, prin practicarea dreptăţii şi a dragostei, a cumpătării şi a solidarităţii. Îndeosebi cere respectarea promisiunilor făcute şi a contractelor încheiate; repararea nedreptăţii comise şi restituirea a ceea ce s-a furat; respectarea integrităţii creaţiei, prin folosirea prudentă şi moderată a resurselor minerale, vegetale şi animale care sunt în univers, cu grijă deosebită faţă de speciile ameninţate de dispariţie. [CCBC 506]

Ce raport trebuie să întreținem cu Creația?

Respectăm misiunea lui Dumnezeu atunci când ne îngrijim în manieră sustenabilă de pământ ca ambient al nostru de viaţă, cu legile sale, varietatea speciilor, frumuseţea naturală şi resursele sale care se reînnoiesc mereu, în aşa fel încât şi generaţiile viitoare să poată trăi bine pe pământ.  În cartea Genezei este scris: „Fiţi rodnici, înmulţiţivă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste toate

animalele care se mişcă pe pământ” (Gen 1,28). Prin „stăpânire asupra pământului”, nu se înţelege un drept absolut de a dispune în mod arbitrar de natura însufleţită şi neînsufleţită, de animale şi de plante. A fi creaţi după imaginea lui Dumnezeu înseamnă că omul se îngrijeşte de creaţia lui Dumnezeu aşa cum ar face un păstor sau un paznic; de fapt, este scris: „Domnul Dumnezeu l-a luat pe om şi l-a pus în grădina Edenului, ca să o lucreze şi să o păzească” (Gen 2,15). [Youcat 436]

Cum trebuie să ne comportăm cu animalele?

Animalele sunt creaturi ca şi noi, pe care le iubim şi de care trebuie să ne bucurăm, aşa cum Dumnezeu se bucură de existenţa lor.

Şi animalele sunt creaturi ale lui Dumnezeu, înzestrate cu sensibilitate; este păcat a le chinui, a le face să sufere şi a le ucide în mod inutil; totuşi, nu se poate pune iubirea faţă de animale înaintea iubirii faţă de oameni. [Youcat 437]

Care este importanța afirmației „la început Dumnezeu a făcut cerul și pământul? (Gen 1,1)

Semnificația este că creația este fundamentul tuturor planurilor mântuitoare ale lui Dumnezeu. Aceasta arată dragostea atotputernică și înțeleaptă a lui Dumnezeu și este primul pas către legământul unicului Dumnezeu cu poporul său. Este începutul istoriei mântuirii, care culminează cu Cristos; și este primul răspuns la întrebările noastre fundamentale cu privire la originea și destinul nostru. [CCBC 51]

Îl face ştiinţa naturală superfluu pe Creator?

Nu. Fraza: „Dumnezeu a creat lumea” nu este o afirmaţie ştiinţifică depăşită. Este vorba de o afirmaţie teologică (theos = Dumnezeu; logos = discurs), deci este o afirmaţie despre sensul divin şi despre originea lucrurilor.

Relatarea creaţiei nu este un model de explicaţie ştiinţifică a originii lumii. „Dumnezeu a creat lumea” este o afirmaţie de tip teologic care are ca obiect relaţia lumii cu Dumnezeu. Dumnezeu a voit lumea, o însoţeşte şi o va duce la împlinire. A fi create este o calitate permanentă şi inerentă lucrurilor şi este un adevăr elementar cu privire la ele. [Youcat 41]

Cine a creat lumea?

Dumnezeu singur, care este dincolo de timp şi de spaţiu, a creat lumea din nimic şi a chemat la existenţă toate lucrurile. Tot ceea ce există depinde de Dumnezeu şi subzistă pentru că Dumnezeu vrea ca să existe.

Crearea lumii este, într-o anumită măsură, o „lucrare colectivă” a lui Dumnezeu unitrinitar. Tatăl este Creatorul, Atotputernicul; Fiul este sensul şi inima lumii: „toate au fost făcute prin el şi pentru el” (Col 1,16). Descoperim scopul pentru care lumea este bună atunci când îl cunoaştem pe Cristos şi înţelegem că lumea se îndreaptă spre un scop: adevărul, bunătatea şi frumuseţea Domnului. Duhul Sfânt menţine împreună toate lucrurile; el este cel care „dă viaţa” (In 6,63).  [Youcat 44]

De ce Cartea Genezei prezintă creaţia ca o „lucrare de şapte zile”?

În simbolul celor şase zile de muncă, încoronate apoi de o zi de odihnă (Gen 1,1–2,3), se exprimă cât de bună, frumoasă şi înţelept orânduită este creaţia.

Pe baza simbolismului celor şase zile se pot scoate principii importante: 1. nu există nimic care să nu fi fost chemat la existenţă de către Creator; 2. tot ceea ce există este bun în felul său; 3. şi ceea ce a devenit rău are un nucleu de bunătate; 4. fiinţele şi lucrurile sunt în relaţie reciprocă şi există unele pentru celelalte; 5. creaţia, cu ordinea sa şi armonia sa, oglindeşte bunătatea şi frumuseţea superioară a lui Dumnezeu; 6. în creaţie există o succesiune ierarhică: omul este superior animalului, animalul superior plantei, planta mai presus de materia inertă; 7. creaţia se îndreaptă spre marea sărbătoare când Cristos va chema la sine lumea şi Dumnezeu va fi totul în toţi.  [Youcat 46]

De ce s-a odihnit Dumnezeu în ziua a şaptea?

Odihna lui Dumnezeu după muncă se referă la împlinirea creaţiei, care este mai presus de toate eforturile umane.

Dacă este adevărat că omul cu munca sa este „asociatul tânăr” al Creatorului său (Gen 2,15), la fel de adevărat este că el nu poate salva pământul cu propria muncă. Scopul creaţiei este „un cer nou şi un pământ nou” (Is 65,17) printr-o mântuire care ne este dăruită. În acest sens se află referinţa la odihna din ziua a şaptea, care ne face să pregustăm pacea cerească şi este superioară muncii care ne pregăteşte pentru ea.  [Youcat 47]

De ce a creat Dumnezeu lumea?

„Lumea a fost creată pentru gloria lui Dumnezeu”

(Conciliul I din Vatican).). 

În afară de iubire nu există un alt motiv pentru creaţie; în ea se manifestă gloria şi cinstea lui Dumnezeu; deci a-l lăuda nu înseamnă numai a-l aplauda pe Creator şi omul nu este un simplu spectator al operei creaţiei. Pentru el, „a-l lăuda” pe Dumnezeu înseamnă a accepta cu recunoştinţă propria fiinţă împreună cu toată creaţia. [Youcat 48]

This is what the Church Fathers say

Dacă înțelegem cu credință și înțelepciune începutul creației noastre, vom afla că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu până într-acolo încât să-și poată imita Creatorul și că rasa noastră își atinge cea mai înaltă demnitate naturală prin chipul bunătății divine, reflectat în noi ca într-o oglindă. Și, cu siguranță, la acest chip harul Mântuitorului ne reface zilnic, până acolo încât ce a căzut în  primul Adam, este restaurat în al doilea. [Sf. Leon cel Mare, Predici, nr. 12,1 (ML 54, 168)]

This is what the Popes say

Limbajul simbolic al Bibliei ne spune că, înainte de a-i exila din Grădina Edenului, Dumnezeu a făcut pentru bărbat și pentru femeie veșminte din piei și i-a îmbrăcat (cf. Gen 3,21). Acest act de tandrețe înseamnă că în consecințele dureroase ale păcatului nostru, Dumnezeu nu vrea să fim lăsați goi și abandonați în soarta noastră ca păcătoși. [Papa Francisc, Audiența Generală, 16 septembrie 2015]