All Tweets
prev
Anterior:3.42 Ce este preoţia comună a tuturor credincioşilor?
next
Următorul:3.44 De ce este Liturghia atât de plictisitoare?

3.43 De ce este căsătoria atât de importantă pentru creştini?

Sacramentele

Dumnezeu este originea întregii iubiri umane, inclusiv a iubirii dintre un bărbat și o femeie care vor să se căsătorească. O căsătorie între un bărbat botezat și o femeie botezată este prețioasă, deoarece Isus are un loc special în relația lor. Prin urmare, Isus a ridicat căsătoria la rang de sacrament [>3.35].

Căsătoria are trei elemente esențiale:

  1) Soții formează împreună o unitate

  2) Căsătoria este pe viață [>4.19] și nu poate fi desfăcută (Mc 10,9)

  3) Din căsătorie se pot naște copiii, conform poruncii lui Dumnezeu de a fi roditori [>4.23] (Gen 1,28)

 

Prin natura ei, căsătoria creştină este unică, indisolubilă şi deschisă spre rodnicie. Este un sacrament între cei botezaţi.
The Wisdom of the Church

Pentru ce scopuri a instituit Dumnezeu Căsătoria?

Legământul matrimonial dintre un bărbat şi o femeie, întemeiat şi structurat cu legi proprii de către Creator, este rânduit prin natura sa spre comuniunea şi binele soţilor şi spre naşterea şi educarea copiilor. Unirea matrimonială, conform planului divin originar, este indisolubilă, aşa cum afirmă Isus Cristos: „Ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă” (Mc 10,9). [CCBC 338]

Ce învaţă Vechiul Testament despre Căsătorie?

Dumnezeu, mai ales prin pedagogia legii şi a profeţilor, ajută poporul său să maturizeze progresiv conştiinţa unicităţii şi a indisolubilităţii Căsătoriei. Alianţa nupţială a lui Dumnezeu cu Israelul pregăteşte şi prefigurează alianţa nouă realizată de Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, cu mireasa sa, Biserica. [CCBC 340]

Care este noutatea dăruită Căsătoriei de către Cristos?

Isus Cristos nu numai că restabileşte ordinea iniţială voită de Dumnezeu, ci dăruieşte harul pentru a trăi Căsătoria în noua demnitate de sacrament, care este semnul iubirii sale faţă de Biserică: „Bărbaţilor, iubiţi-vă soţiile aşa cum Cristos a iubit Biserica” (Ef 5,25). [CCBC 341]

Ce se cere atunci când unul dintre miri nu este catolic?

Pentru a fi licite, căsătoriile mixte (dintre un/o catolic(ă) şi un/o botezat(ă) necatolic(ă)) au nevoie de permisiunea autorităţii ecleziastice. Cele cu disparitate de cult (dintre un/o catolic(ă) şi un/o nebotezat(ă)) pentru a fi valide au nevoie de o dispensă. În orice caz, este esenţial ca soţii să nu excludă acceptarea scopurilor şi a proprietăţilor esenţiale ale Căsătoriei şi ca soţul catolic să confirme datoriile, cunoscute şi de celălalt soţ, de a păstra credinţa şi de a asigura Botezul şi educarea catolică a copiilor. [CCBC 345]

De ce a făcut Dumnezeu bărbatul şi femeia unul pentru altul?

Dumnezeu a făcut bărbatul şi femeia unul pentru altul ca „să nu mai fie doi, ci un singur trup” (Mt 19,6): în felul acesta, ei trebuie să trăiască iubirea, să fie rodnici şi să devină prin ei înşişi semn al lui Dumnezeu, care nu este altceva decât iubire supraabundentă. [Youcat 260]

Care sunt condiţiile necesare pentru o căsătorie creştină sacramentală?

Pentru o căsătorie sacramentală sunt necesare trei elemente: a) consimţământul liber; b) dorinţa unei legături exclusive destinate să dureze toată viaţa; c) disponibilitatea de a primi copiii. Elementul cel mai profund într-o căsătorie creştină este totuşi conştiinţa perechii că este imagine vie a iubirii dintre Cristos şi Biserică.

Cererea unităţii şi indisolubilităţii căsătoriei este îndreptată, în primul rând, împotriva Poligamiei, în care creştinismul recunoaşte o gravă insultă la adresa iubirii şi drepturilor umane; este îndreptată şi împotriva a ceea ce s-ar putea defini „poligamie succesivă”, adică o succesiune de legături amoroase neobligatorii, care nu ajung la un unic „da” mare şi definitiv. Cererea de fidelitate conjugală implică faptul de a fi dispuşi la o legătură destinată să dureze toată viaţa şi care exclude alte relaţii de iubire dincolo de căsătorie. Cererea de

a fi dispuşi la rodnicie înseamnă că o pereche creştină este deschisă la naşterea copiilor pe care Dumnezeu doreşte să-i dăruiască. Perechile care nu au copii sunt chemate de Dumnezeu să devină rodnice în alte moduri. O căsătorie în care unul dintre aceste trei elemente este exclus nu se realizează cu adevărat. [Youcat 262]

De ce este indisolubilă căsătoria?

Căsătoria este indisolubilă din trei motive. Primul, pentru că în esenţa iubirii este înscrisă dăruirea unul altuia fără rezerve; al doilea, deoarece căsătoria este imagine a iubirii necondiţionate a lui Dumnezeu faţă de propriile creaturi; al treilea, deoarece căsătoria reprezintă dăruirea de sine făcută de Cristos Bisericii sale şi ajunsă până la moartea pe cruce.

Într-o perioadă ca a noastră, în care în multe locuri aproape 50% din cupluri ajung la despărţire, fiecare căsătorie care rezistă este un semn important - chiar şi pentru Dumnezeu. Pe acest pământ, în care atâtea lucruri sunt relative, oamenii trebuie să creadă în Dumnezeu; el singur este absolut. Pentru aceasta, tot ceea ce nu este relativ este aşa de important, ca unul care spune în mod absolut adevărul sau care este în mod absolut fidel. Fidelitatea absolută într-o căsătorie mărturiseşte mai degrabă fidelitatea lui Dumnezeu decât capacitatea umană: el este prezent şi atunci când noi îl trădăm sau îl uităm în toate modurile. A fi căsătorit în Biserică înseamnă deci a avea încredere mai mult în ajutorul lui Dumnezeu decât în propriile resurse de iubire. [Youcat 263]

Toţi oamenii sunt chemaţi la căsătorie?

Nu toţi sunt chemaţi la căsătorie; şi cei care trăiesc singuri pot să trăiască o viaţă în plinătate; unora dintre ei, Isus le arată un drum special: îi invită să trăiască celibatul „pentru împărăţia cerurilor” (Mt 19,12).

Multe persoane care trăiesc singure suferă de singurătatea lor şi o consideră o lipsă şi un defect; şi totuşi, o persoană care nu trebuie să se ocupe de propriul soţ şi de propria familie se bucură şi de o mai mare libertate şi independenţă şi are timp pentru a face lucruri importante pe care o persoană căsătorită nu le-ar putea face niciodată. Probabil, şi nimeni nu se gândeşte niciodată, este prin voinţa lui Dumnezeu ca acela care nu este căsătorit să trebuiască să se ocupe de alte persoane; adesea, Dumnezeu cheamă persoane ca acestea foarte aproape de el; acesta este cazul când cineva simte în sine dorinţa de a renunţa la un partener „pentru împărăţia cerului”; vocaţia nu poate să însemne niciodată, în optica creştină, dispreţ faţă de căsătorie sau faţă de sexualitate. Renunţarea spontană la căsătorie poate să fie trăită numai în iubire şi din iubire, ca semn puternic al faptului că Dumnezeu este mai important decât orice alt lucru; celibatarul renunţă la raportul sexual, dar nu la iubire, şi plin de dorinţă merge în întâmpinarea lui Cristos, mirele care vine (Mt 25,6). [Youcat 265]

Cum este celebrată Căsătoria creştină?

O Căsătorie trebuie să aibă loc, de regulă, în mod public; sunt întrebaţi logodnicii dacă doresc să se căsătorească; apoi, Preotul sau Diaconul binecuvântează inelele; soţii îşi schimbă inelele şi îşi promit unul altuia „fidelitate în orice împrejurare, fericită sau nefericită, în caz de boală ca şi în timp de sănătate” şi îşi promit unul altuia: „să te iubesc şi să te respect în toate zilele vieţii mele”. Celebrantul ratifică acea Căsătorie şi împarte Binecuvântarea sa.

În timpul celebrării Căsătoriei, Biserica îi întreabă pe miri: „N. şi N., aţi venit aici să încheiaţi sfânta Căsătorie fără nicio constrângere, liberi şi conştienţi de pasul pe care-l faceţi?” Mirii răspund: „Da”. Celebrantul: „Sunteţi dispuşi să vă iubiţi şi să vă respectaţi unul pe altul pentru toată viaţa în sfânta Căsătorie?” Mirii răspund: „Da”. Întrebarea care urmează, în unele cazuri, se poate omite, de exemplu, când soţii sunt înaintaţi în vârstă. „Sunteţi hotărâţi să primiţi cu dragoste copiii pe care Dumnezeu va binevoi să vi-i dea şi să-i creşteţi în legea lui Cristos şi a Bisericii sale?” Mirii răspund: „Da”. [Youcat 266]

Se pot despărţi soţii care se află în stare de conflictualitate?

Biserica are un mare respect faţă de capacitatea fiinţei umane de a menţine o promisiune şi de a se lega într-o legătură de fidelitate destinată să dureze toată viaţa. Biserica ia în serios persoanele. Însă orice căsătorie poate să fie pusă în pericol de crize. Dialogul comun, rugăciunea (comună) şi uneori şi ajutorul unui terapeut pot deschide calea spre soluţionarea crizei. Dar, mai ales, se poate reaprinde speranţa amintindu-şi că în legătura căsătoriei este în cauză şi o a treia persoană (Cristos). Cei pentru care căsătoria a devenit o condiţie intolerabilă sau sunt expuşi violenţei psihice şi fizice se pot despărţi de soţ: aceasta se defineşte o „despărţire de masă şi de pat”, care trebuie să fie comunicată Bisericii; în aceste cazuri, chiar dacă este întreruptă convieţuirea, căsătoria rămâne validă.

Totuşi, există şi cazuri în care criza unei căsătorii poate să fie cauzată de faptul că unul dintre soţi sau ambii, în momentul celebrării Căsătoriei, nu erau în măsură să se căsătorească sau nu au exprimat voinţa liberă de a face asta. În aceste cazuri, se poate cere unui tribunal diecezan instituirea procesului de declarare a nulităţii căsătoriei. [Youcat 269]

This is what the Church Fathers say

În căsătorie, să lasăm aceste binecuvântări nupțiale să fie obiectele iubirii noastre - vlăstare, fidelitate, legătură sacramentală. Urmaș, nu doar să fie născut, ci renăscut ... Fidelitate, nu doar cum chiar și necredincioșii o practică, respectând-o unul față de celălalt, în iubirea lor carnală ... Legătura sacramentală, din nou, care nu se pierde nici prin divorț, nici prin adulter,  trebuie păzită de soț și de soție cu armonie și castitate. [Sf. Augustin, Despre căsătorie și concupiscență, Cartea 1, cap. 11 (ML 44, 424)]