All Tweets
prev
Anterior:4.9 Mai sunt importante cele zece porunci?
next
Următorul:4.11 De ce are Biserica propriile legi?

4.10 De ce sunt unii creştini ipocriţi şi încalcă legea lui Dumnezeu?

A duce o viaţă de creştin

În primul rând, este important să ne dăm seama că nimeni nu este perfect și scutit de păcat, în afară de Isus și Maria. De asemenea, creștinii săvârșesc păcate și este important ca fiecare dintre noi să nu ne mândrim prea mult cu faptele noastre bune.

Dimpotrivă, un bun creștin este acela care este conștient de păcătoșenia sa și care încearcă să trăiască încredințându-se lui Dumnezeu. Doar când îți dai seama de acest lucru poți înțelege ce înseamnă că Isus a venit să ne mântuiască de păcatele noastre [>1.26].

g Citește mai multe în carte [>Order other Languages]

 

Cu excepţia lui Isus şi a Mariei, nimeni nu este fără de păcat. Însă putem să trăim o viaţă virtuoasă cu ajutorul harului lui Dumnezeu.
The Wisdom of the Church

Ce stabilesc cele „cinci porunci ale Bisericii"?

1. Să participi la Liturghie duminica şi în celelalte sărbători de poruncă şi să te abţii de la munci şi activităţi care ar putea să împiedice sfinţirea acestor zile;

2. Să-ţi mărturiseşti păcatele cel puţin o dată pe an;

3. Să primeşti sacramentul Euharistiei cel puţin la Paşti;

4. Să nu mănânci carne şi să respecţi postul în zilele stabilite de Biserică;

5. Să vii în ajutorul necesităţilor materiale ale Bisericii, după propriile posibilităţi.

[Youcat 345]

Care este scopul poruncilor Bisericii şi în ce măsură sunt obligatorii?

Cele „cinci porunci ale Bisericii”, cu cererile lor esenţiale, vor să amintească faptul că nu este posibil a fi creştini fără un efort moral, fără o participare concretă la viaţa sacramentală a Bisericii şi fără solidaritate faţă de ea. Aceste porunci sunt obligatorii pentru orice creştin catolic. [Youcat 346]
 

Ce sunt virtuţile umane?

Virtuţile umane sunt perfecţiuni obişnuite şi stabile ale inteligenţei şi voinţei, care reglementează actele noastre, ordonează pasiunile şi îndreaptă conduita noastră în conformitate cu raţiunea şi cu credinţa. Obţinute şi întărite prin intermediul actelor bune din punct de vedere moral şi repetate, sunt purificate şi înălţate de harul divin. [CCBC 378]

Care sunt principalele virtuţi umane?

Sunt virtuţile denumite cardinale, care le grupează pe toate celelalte şi care constituie bazele vieţii virtuoase. Ele sunt: prudenţa, dreptatea, tăria şi cumpătarea. [CCBC 379]

Ce este prudenţa?

Prudenţa dispune raţiunea ca să discearnă, în orice împrejurare, adevăratul nostru bine şi să aleagă mijloacele potrivite pentru a-l înfăptui. Ea conduce celelalte virtuţi, indicându-le norma şi măsura. [CCBC 380]

Ce este dreptatea?

Dreptatea constă în voinţa constantă şi fermă de a da celorlalţi ceea ce li se cuvine. Dreptatea faţă de Dumnezeu este numită „virtutea religiei”. [CCBC 381]

Ce este tăria?

Tăria asigură fermitatea în dificultăţi şi statornicia în căutarea binelui, ajungând până la capacitatea eventualei jertfe a propriei vieţi pentru o cauză justă. [CCBC 382]

Ce este cumpătarea?

Cumpătarea moderează atracţia plăcerilor, asigură stăpânirea voinţei asupra instinctelor şi dă echilibru în folosirea bunurilor create. [CCBC 383]

De ce trebuie să lucrăm cu noi înşine?

Trebuie să lucrăm cu noi înşine pentru a putea face binele în mod liber, cu bucurie şi cu uşurinţă; în acest sens, este de ajutor, în primul rând, o credinţă tare în Dumnezeu, dar este important şi ca noi să trăim virtuţile. Asta echivalează cu formarea în noi a unor comportamente stabile, să nu ne abandonăm pasiunilor dezordonate şi să orientăm tot mai clar spre bine forţele raţiunii şi ale voinţei care sunt prezente în noi.

Cele mai importante virtuţi sunt: prudenţa, dreptatea, tăria şi cumpătarea. Sunt indicate şi cu numele de „virtuţi cardinale” (din latineşte cardo = fundament, colţ, şi cardinalis = important). [Youcat 300]

Ce sunt cele trei virtuţi teologale?

Virtuţile teologale sunt credinţa, speranţa şi iubirea. Se numesc „teologale”, pentru că îşi au originea în Dumnezeu, se referă nemijlocit la el şi pentru noi, oamenii, sunt calea prin care ajungem direct la el. [Youcat 305]

This is what the Church Fathers say

Dacă [cineva], fiind deja recuperat și justificat, recidivează din propria sa voință într-o viață rea, sigur că nu poate spune „Nu am primit harul”, căci din cauza propriei sale alegeri a răului a pierdut harul lui Dumnezeu, pe care îl primise. [Sf. Augustin, Despre mustrare și har, cap. 6,9 (ML 44, 921)]