All Tweets
Anterior:
Următorul:

3.16 Ce sunt relicvele?

Tradiţii şi devoţiuni

O relicvă este o amintire tangibilă a unui sfânt [>4.15]. Relicvele sunt adesea piese din îmbrăcămintea sau trupul unui sfânt. Acest lucru nu este atât de ciudat pe cât ar părea: gândește-te doar la persoanele care păstrează o bijuterie, o clamă de păr sau chiar cenușa unei persoane dragi care a murit.

Faptul că putem fi aproape și chiar să atingem o relicvă a unui sfânt ne poate ajuta în credința noastră. La fel ca sfinții, putem deveni cu adevărat și complet fericiți atunci când încercăm mereu să rămânem aproape de Dumnezeu și să ne iubim aproapele [>4.7].

> Citește mai multe în carte [>Order other Languages]

Relicvele sunt rămăşiţele palpabile ale sfinţilor care ne ajută să ne gândim la ei şi să cerem rugăciunile lor.

The Wisdom of the Church

Care forme de evlavie populară însoţesc viaţa sacramentală a Bisericii?

Simţul religios al poporului creştin a găsit întotdeauna diverse exprimări în diferitele forme de evlavie care însoţesc viaţa sacramentală a Bisericii, cum sunt venerarea relicvelor, vizitele la sanctuare, pelerinajele, procesiunile, Via crucis (Calea crucii), Rozariul. Biserica luminează cu lumina credinţei şi favorizează formele autentice de evlavie populară. [CCBC 353]

Este permis cultul relicvelor?

Cultul Relicvelor este o necesitate naturală umană pentru a atesta respect şi reverenţă faţă de anumite persoane. Cultul relicvelor este deci permis în măsura în care se cinsteşte opera lui Dumnezeu în oamenii care i s-au oferit complet. [Youcat 275]

This is what the Popes say

Ioan Damascenul [a vorbit despre] venerarea relicvelor Sfinților, pe baza convingerii că sfinții creștini, deveniți părtași ai Învierii lui Cristos, nu pot fi considerați pur și simplu „morți”. Enumerându-i, de exemplu, pe cei ale căror relicve sau imagini sunt demne de venerație, Ioan Damascenul afirmă ... „În primul rând [să-i venerăm] pe cei în care Dumnezeu și-a găsit odihna, el care singur este Sfânt, care se odihnește printre sfinți (cf. Is 57, 15), cum ar fi Maica Domnului și toți Sfinții. Aceștia sunt cei care, atât cât se poate, s-au făcut asemănători cu Dumnezeu prin propria lor voință ; iar prin prezența lui Dumnezeu în ei și cu ajutorul lui, ei sunt cu adevărat „chemați dumnezei” („Voi sunteţi dumnezei! Toţi sunteţi fii ai Celui Preaînalt!”, cf. Ps 82,6). [Papa Benedict al XVI-lea, Audiență Generală, 6 mai 2009]