All Tweets
prev
Anterior:4.1 De ce ne aflăm aici, pe pământ?
next
Următorul:4.3 Ce cere Dumnezeu de la mine?

4.2 Ce ar trebui să fac cu viaţa mea?

Vocaţia

Într-o perioadă în care burn-out-ul și depresia sunt la ordinea zilei, aceasta este o întrebare foarte importantă. Răspunsul pe care îl putem da este de fapt destul de simplu: scopul nostru ca ființe umane este să fim fericiți.

Calea către fericirea adevărată se găsește numai în Isus: el a spus despre el însuși [>1.29] că el este calea (In 14, 6). Dacă dorești să găsești fericirea deplină, este important să investești în relația ta cu Dumnezeu. Vei găsi această fericire, pentru că Dumnezeu te va ajuta să descoperi ceea ce ar trebui să faci [>4.4] cu viața ta.

g Citește mai multe în carte [>Order other Languages]

Ai încredere că Dumnezeu te iubeşte şi vrea ca tu să fii fericit, apoi dăruieşte această dragoste altora. Restul va veni de la sine.
The Wisdom of the Church

În ce raport sunt fericirile cu dorinţa de fericire a omului?

Ele răspund la dorinţa înnăscută de fericire pe care Dumnezeu a pus-o în inima omului pentru a-l atrage la sine şi pe care numai el o poate împlini. [CCBC 361]

De ce dorim fericirea?

Dumnezeu a pus în inima noastră o dorinţă infinită de fericire, pe care numai el poate să o satisfacă. Toate satisfacţiile pământeşti ne dau numai o gustare a fericirii veşnice şi prin acestea trebuie să ne lăsăm purtaţi spre Dumnezeu. [Youcat 281]

Ce este libertatea şi pentru ce ne este dată?

Libertatea este capacitatea dăruită nouă de Dumnezeu de a face de la noi înşine acţiuni deliberate; cine este liber nu mai acţionează din condiţionare externă.

Dumnezeu ne-a creat liberi şi doreşte libertatea noastră, în aşa fel încât cu toată inima să putem alege Binele, Binele suprem, deci pe Dumnezeu. Cu cât facem mai mult binele, cu atât devenim mai liberi. [Youcat 286]
 

This is what the Church Fathers say

Și noi, așadar, fiind chemați prin voința lui Cristos Isus, nu ajungem drepți prin noi înșine, nici prin înțelepciunea sau prin priceperea noastră, ori prin evlavia noastră sau prin faptele pe care le-am săvârșit în sfințenia inimii, ci prin credința prin care Dumnezeu cel atotputernic i-a îndreptat din veac pe toți, căruia să-i fie slava în vecii vecilor. Amin. Ce să facem, așadar, fraților? Să încetăm a face binele și să părăsim caritatea? Dimpotrivă, fie ca Domnul să nu îngăduie nicidecum să facem asta. Să ne străduim să săvârșim cu stăruință și cu tragere de inimă tot lucrul bun. [Sf. Clement al Romei, Scrisoarea către Corinteni, cap. 32:4 (MG 1, 272)]